Maturitatea
Maturitatea
Stiu ca limba romana are multe intelesuri, dar acum o sa vorbim despre maturitatea dobandita in gandire, sau in spirit, nu cea referitoare la varsta fiziologica. Orice animal imbatraneste, dar maturizarea este specifica doar oamenilor. Prin maturizare, intelegem sa dobandim cunostinte mai profunde despre noi insine, sa realizam cine suntem, care este scopul nostru suprem in aceasta calatorie, si incotro ne indreptam. Este un paradox, faptul ca desi oamenii habar n-au cine sunt, se straduiesc din rasputeri sa devina altcineva. Afla intai cine esti, poate o sa-ti placa, si nu va fi nevoie sa te schimbi. Exista o mare diferenta intre maturitate si batranete, dar in ignoranta lor, oamenii le confunda mereu. Batranetea apartine trupului, toata lumea imbatraneste, dar asta nu inseamna ca ai devenit si matur. Batranetea nu e ceva pentru care faci ceva, ca sa se intample, ea se intampla pur si simplu. Maturizarea, in schimb, este un intreg proces, la care trebuie sa iei parte. Cea mai buna metoda de a ne maturiza, este de a constientiza toate experientele pe care viata ni le asterne in cale. Sa nu le lasam sa treaca degeaba.
Viata este impartita superficial intre tinerete si batranete. Sunt mult mai multe etape intre ele. Fiziologii spun ca la fiecare 7 ani cu totii trecem printr-o criza de personalitate, in urma careia ne schimbam semnificativ. Doar ca nu constientizam aceasta. In primii sapte ani, copilul este interesat doar de el, el este centrul universului, restul familiei este la picioarele lui. De aceea este egoist si multumit de sine. Dupa sapte ani, devine interesat de ceilalti. Se misca spre ei, cauta prietenii, incepe sa cerceteze. Dar ramane orientat catre cei de acelasi sex cu el. Daca e baiat, nu e interesat de fete, sau invers. Daca o fata se joaca cu baietii, e privita de celelalte fate drept un “baietoi”, ceva nu e in regula la ea. Dupa al paisprezecelea an de viata intram in alt stadiu. Ei nu mai sunt atat de interesati de ceilalti. Devin putin distanti.Prieteniile devin ceva care pare doar un gest de politete fata de ceilalti. Incep sa constientizeze sexul, si sa fie atras de cel opus. Este o perioada a fanteziilor, apare romantismul. Dupa douazeci si unu de ani, adolescentul devine tanar. Apar ambitiile, vrea independenta, casa, masina, si nu orice fel de masina, bani….orice lucru pe care el il asociaza cu succesul. Lupta prin orice mijloace sa le si atinga. Dar asta pana la douazeci si opt de ani. Acum incep sa constate ca nu toate dorintele lor sunt realizabile, incep sa caute mai mult siguranta si confortul, se aseaza la casa lor…..un cont in banca. Dupa treizeci si cinci de ani, nu numai ca e interesat de siguranta si confort, dar devine chiar conservator. Nu-l mai intereseaza schimbarile, e impotriva lor, acum se considera un membru de baza al societatii in care traieste. Incepe sa creada in traditii, si in religie. La patruzeci si doi de ani, viata incepe sa o ia pe o panta descendenta, si apar primele semne de boala. Incep sa apara efectele vietii impovaratoare si plina de stres, pe care a dus-o pana atunci. Este perioada in care au loc cele mai multe atacuri de cord, parul incarunteste, insomnii, ulcer…..Religia devine mai importanta, deoarece se constientizeaza tot mai mult transformarea vietii in moarte. La patruzeci si noua de ani, e gata. Totul e clar, acum. Pe barbati nu ii mai intereseaza femeile , iar pe femei nu le mai intereseaza barbatii. Se instaleaza menopauza. Incepe sa intoarca spatele vietii si se indreapta catre sinele interior. Acum a abandonat definitiv, toate sperantele si visele din tinerete. Devine tot mai introvertit si tot mai inclinat spre meditatie si rugaciune. La cinzeci si sase de ani, se termina cu socializarea, cu apartenenta la diferite organizatii sau grupuri. Incepe treptat sa iasa din societate. La saizeci si trei de ani, redevine copil. Se inchide tot mai mult in el, pare total indiferent la tot ce se intampla in jurul sau. Incepe sa se pregateasca de moarte, vrea doar sa se odihneasca. La sapte zeci de ani….este pregatit. Daca omul este perfect constient de tot ceea ce i se intampla, cu noua luni inainte de moarte isi da seama de aceasta. Asa cum copilul trebuie sa petreaca noua luni in burta mamei sale, pana e pregatit pentru lumea de afara, tot asa si batranul de saptezeci de ani trebuie sa petreaca noua luni, inchis in sine, doar cu el insusi.
Osho, intr-una din cartile sale, afirma ca daca doar imbatranesti, ramai muritor, dar daca te maturizezi cu adevarat, devii nemuritor. Este doar o schimbare de perceptie, asemeni unei picaturi de apa care se scurge in ocean. Ai putea, superficial, spune ca picatura respectiva s-a pierdut in ocean, sau gandind de pe o treapta mai inalta, sa spui ca picatura a devenit ocean. Deci nu uita, constientizarea este metoda, iar maturitatea este rasplata.
In momentul de fata esti interesat doar de activitate si de lupta pentru supravietuire. Dar nu e bine. Din cand in cand, mai lasa lucrurile sa se intample si de la sine. Nu mai mult decat crezi ca poti, cateva ore, cateva zile, tu stii. Cand privesti un apus de soare, sa nu mai faci nimic altceva. Cand admiri o floare sau o oricare opera de arta, doar sa privesti si atat. Lasa deoparte gandurile cotidiene, fi doar tu cu tine. Constientizeaza frumosul din jurul tau, frumos din care si tu faci parte cu intreaga ta fiinta.
Dobandeste-ti maturitatea zi de zi. Nu lasa sa treaca nimic pe langa tine, fara sa tragi invataturile de rigoare. Viata are ciudatul obicei de a te invata regulile, prin diferite incercari la care te supune. Invata ce este de invatat din ele, nu te chinui doar sa le depasesti cat mai repede. Maturitatea, asemeni fericirii, nu trebuie sa fie o destinatie, ci intreaga calatorie. Nu stiu exact cand incepe, ca proces, dar stiu cand se termina, la final. Cand suntem tineri, avem impresia ca dupa 18 ani suntem maturi, vrem sa fim lasati in pace, sa luam singuri hotararile….etc. Este bine, oarecum, caci doar incercand, si gresind, dobandim maturitatea. Daca mergi pe un drum fara obstacole, cu siguranta ca drumul acela nu duce nicaieri. Trebuie sa iubim si semintele, nu doar florile.
Mihai Petrea
