Te - am citit si te citesc cu interes si placere.
Ma bucur ca pot citi si blog-ul tau…
Accept alaturarea, adauga si adresa mea…
Iti multumesc!

Elena

Am asteptat cu mare interes sa ajung acasa si sa am acces sa pot sa-ti rasfoiesc site-ul, care este impresionant.
Experienta ta imi confirma lucrurile pe care si eu le-am observat in acesta afacere. Increderea in afacere am capatat-o insa, treptat, a trebuit sa ma conving cu adevarat ca tot ce se promite exista; am fost o pacoste pt linia mea de indrumare pe care acum o iubesc deoarece mi-a deschis ochii in viata: nimeni nu-mi poate decide viata, eu va trebui sa fac munca ca sa fiu un om liber. insa toate avantajele de aici sunt minunate si merita sa lupti pt ele, deoarece pe mine alternativa de a fi sclavul cuiva la un job ma ingrozeste. este singura solutie pe care vreau sa o am, dar care imi place la nebunie.
Ca sa iti dai seama ca ce-ti spun este adevarat, te invit pe site-ul http://lorddiamond.wordpress.com/start/ , unde iti vei da seama ca si eu pun accentul pe aceleasi valori,actiuni, proiecte.
oricum, discutia cu tine m-a bucurat foarte mult deoarece nu intalnesti la tot pasul oameni de calitate ca si tine, si tu stii asta.
Te felicit pt caracterul tau frumos pe care eu l-am vazut, iti apreciez munca si dedicarea pe care le acorzi inclusiv fata de acest site.
Iti doresc putere sa lupti pt visele tale deoarece ai potential!
Loredana Iorga

imi place blogul tau, cred ca citim aceleasi carti
adauga si adresa mea

merci

George

Pilde pentru secolul XXI

După slujbă, un tânăr s-a apropiat de preot si l-a întrebat:- Părinte, îmi dati binecuvântare să mă duc mâine cu colegii mei la un film? Am terminat sesiunea si vreau să mă relaxez putin.- La ce film vreti să mergeti?- La o comedie.- Dacă tii mult să mergi, du-te.Tânărul s-a îndepărtat. Paracliserul, care în tineretea sa fusese frate de mănăstire, auzind cuvintele părintelui, s-a smintit:- Vai, părinte, cum îl lăsati să îsi piardă timpul?- Nu e treaba ta.- Totusi, nu vă e frică de Dumnezeu?- Nu esti tu duhovnicul lui, ci eu. De câteva luni vine la biserică si e din ce în ce mai râvnitor. Nu trebuie să privească credinta ca pe un jug sufocant. Trebuie să urce pe fiecare treaptă, nu poate ajunge direct la capătul drumului. Peste câtiva ani sau poate chiar peste câteva luni poate că va renunta de bună-voie să meargă la comedii. Se va folosi mai mult dacă va urca pe treapta următoare la momentul potrivit, nu când îi impun eu.- Nu vă înteleg.- Uite, îti dau un exemplu. Tu asculti la tine acasă muzică religioasă?- Da, cum să nu. Uneori ascult până suprasolicit casetofonul.- Aici vroiam să ajung. Si atunci, îti mai pui muzică?- Nu, să nu-l stric.- Asa e si cu sufletul. Cum să-ti explic mai simplu? Sufletul e ca un stomac. Dacă îi dai hrană duhovnicească tot timpul, fără să îi dai timp să digere ce mănâncă, face indigestie. Toate trebuie făcute cu măsură.

Era cineva care vâna prin pustie dobitoace sălbatice si acesta l-a văzut pe avva Antonie glumind cu fratii si s-a smintit. Iar bătrânul, vrând să-l încredinteze pe el că trebuie câte putin să se pogoare fratilor, i-a zis lui: “Pune săgeata în arcul tău si întinde-l”. Si a făcut asa. Si i-a zis lui: “Întinde iarăsi”. Si a întins. Si iarăsi i-a zis: “Întinde-l”. Si a zis lui vânătorul: “De îl voi întinde peste măsură, se frânge arcul”. Zis-a lui bătrânul: “Asa si la lucrul lui Dumnezeu: dacă peste măsură vom întinde cu fratii, degrabă se rup. Deci trebuie câte putin si câteodată a ne pogorî fratilor”. Acestea auzind vânătorul, s-a umilit. Si mult folosindu-se de la bătrânul, s-a dus. Si fratii, întărindu-se, au mers la locul lor. (15-9)

Unui crestin au început să îi meargă toate bine: si afacerile, si sănătatea, cu sotia si copiii se întelegea bine. Din viata lui dispăruse orice urmă de întristare. Citind că viata crestinului este o cruce si că Dumnezeu îl ceartă pe cel pe care îl iubeste, s-a mâhnit si s-a dus degrabă la duhovnicul lui:- Părinte, ce înseamnă că nu mă ceartă Dumnezeu? Că nu mă iubeste? De aproape un an de zile nu am mai avut nici o supărare.- Trebuie să vedem de ce nu te ceartă: ori pentru că esti foarte lenes în viata duhovnicească, si dacă te-ar certa prin vreun necaz ai cădea în deznădejde, ori pentru că îti dă o perioadă în care să te asezi duhovniceste. Tu singur poti da răspunsul la această întrebare: dacă duci o viată de trândăvie, dacă te desfeti de toate bunătătile, zicând că de asta ti le-a trimis Dumnezeu, atunci ai de ce să te îngrijorezi. Înseamnă că Dumnezeu nu te ceartă ca să nu te arunce în mrejele deznădejdii. Dar dacă tu, chiar dacă ai de toate, duci o viată de nevointă, o viată de rugăciune, o viată smerită, atunci înseamnă că Dumnezeu îti răsplăteste jertfa cu putină liniste. Dar, în cazul acesta, ia aminte: perioada aceasta nu va dura mult

Un bătrân adeseori pătimea si se îmbolnăvea. Si s-a întâmplat într-un an să nu se îmbolnăvească si s-a întristat cumplit si plângea, zicând: “M-a părăsit Dumnezeu si nu m-a cercetat”. (1-440)

Un crestin a venit la duhovnicul său:- Părinte, de câteva săptămâni îmi e foarte bine, nu am mai avut nici o ispită, nici un necaz. E bine sau nu?- Când nu ai ispite înseamnă ori că dracii te-au lăsat în pace, că le slujesti fără să te mai ispitească, ori că Dumnezeu îti dă o vreme de liniste, o vreme de refacere. Dar nu te mândri, căci atunci harul lui Dumnezeu se îndepărtează de la tine. Si tine minte că astfel de momente nu sunt foarte dese în războiul duhovnicesc. Ele sunt trimise pentru neputinta noastră, nu pentru virtutile noastre. Căci dacă ai fi fost în stare să duci acum un război greu, care ti-ar fi adus cunună, Dumnezeu ti l-ar fi trimis. Numai că, desi uneori ni se pare că suntem pregătiti pentru războaie grele, Dumnezeu ne cunoaste mai bine sufletul. El stie că dacă am birui acum într-un război greu, poate că pentru asta ne-ar birui mândria. Sau, dacă am duce un război greu, care nu este totusi necesar, poate că am cădea la următoarea ispită, mult mai usoară, dar care ne-ar prinde fără vlagă, fără putere.

Avva Visarion a zis: “Când esti în pace si nu ai altă luptă, atunci mai mult te smereste, ca nu cumva, bucurie străina intrând, să ne lăudăm si să fim dati la război. Că de multe ori Dumnezeu, pentru neputintele noastre, nu ne lasă să fim dati spre luptă, ca să nu pierim”. (9-42)

Dreapta Judecată!!!

Demult, trăia într-un sat un brutar renumit pentru pâinea sa. Dar, într-o zi, lui i se păru că sunt cam uşoare bucăţile de unt pe care tocmai le cumpărase de la un ţăran şi le aşeză pe cântar. Când colo, ce să vezi?! În loc de 1 kg, cât trebuia să aibă o bucată, fiecare cântărea doar 800 de grame. Supărat foc, omul s-a dus degrabă la judecătorie, spunând că ţăranul înşală lumea şi cerând, bineînţeles, pedepsirea acestuia.
N-au trecut nici două ceasuri şi ţăranul a fost adus în faţa judecătorului, care l-a ameninţat:
- Dacă este adevărat ce spune brutarul, că îi înşeli pe oameni la cântar, te bag imediat la închisoare.
- Să-mi fie iertat – zise ţăranul – dar sunt nevinovat.
- Cum îndrăzneşti să minţi? -sări brutarul. Chiar astăzi am cumpărat aceste bucăţi de unt de la tine. Domnule judecător, trebuie să-1 închideţi pe acest şarlatan, care a încercat să mă păcălească!
- Aşa este, omule? – spuse atunci judecătorul. Este untul acesta al tău?
- Al meu este, însă, vedeţi dumneavoastă, eu nu am prea mulţi bani. Mi-am cumpărat un cântar, dar nu am mai avut bani şi pentru greutăţi, aşa că pun unt pe un braţ al cântarului, iar pe celălalt pun o pâine de-a brutarului, care – zice el – are 1 kg. Acum, dacă pâinea brutarului n-a avut 1 kg, eu ce vină am?
Auzind una ca asta, judecătorul a cântărit imediat o pâine şi, într-adevăr, aceas¬ta nu avea decât 800 de g. În locul ţăranului, la închisoare a ajuns adevăratul vinovat, brutarul, care nu doar că înşela oamenii, dar mai dorea şi să fie aspru pedepsit cel care ar fi făcut exact ca el.
Cel ce vrea să înşele, singur se înşală. Chiar dacă nu vede nici un om greşeala sa, Dumnezeu îi vede păcatul; iar atunci când îl mai descoperă şi oamenii, ruşinea este cu atât mai mare.

“Cu nimic nu-L mânii pe Dumnezeu atât de mult ca atunci când nedreptăţeşti pe cineva.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Povestea vorbeşte de: ratarea oportunităţilor, superficialitate, diferenţa esenţă-aparenţă.

Odată trăia un om tare evlavios. În fiecare zi, de cum se trezea, se spăla şi apoi mergea la biserică pentru slujba de dimineaţă. Înălţa mereu o rugă fierbinte: „Doamne, eu vin mereu la tine, n-am lipsit niciodată. Dimineaţa şi seara, mă rog, fac pomană. N-ai putea veni şi tu odată la mine?
Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea şi i-a spus: „Mâine voi veni la tine!”

Ce bucurie pe bietul om. A curăţat toată casa, a făcut mâncare, a aprins lumănări . În camera de oaspeţi a orânduit mulţime de tăvi pline cu fructe, plăcinte dulci şi flori. Toate erau pregătite pentru a-l primi pe Dumnezeu. La ceasul slujbei de dimineaţă, un băieţel, care tocmai trecea pe acolo, zăreşte prin ferestra deschisă tăvile cu plăcinte, se aproprie şi spune:
–Tataie, ai multe plăcinte, nu-mi dai şi mie una?

Mâniat de îndrăzneală, omul cel credincios îi răspunde supărat:
–Ia şterge-o, împieliţatule, cutezi să-mi ceri, ce-am pregătit pentru Dumnezeu?

Băieţelul înfricoşat pleacă fugind.
Clopotul anunţă sfârşitul slujbei de dimineaţă.

Creştinul îşi spune: „De bună seamă, Dumnezeu va veni după rugăciunea de amiază. Să-l aşteptăm.”
Obosit s-a aşezat pe banca din faţa casei. Vine un cerşetor şi-i cere de pomană. Omul îl alungă, fără prea multă vorbă. Apoi spală cu grijă locul, unde a călcat cerşetorul.

Trece şi amiaza şi Dumnezeu tot nu apare. Vine seara. Tot mai abătut omul nostru aşteaptă vizita făgăduită. La ceasul rugăciunii de seară, se înfăţişează un pelerin şi-l roagă:

–Îngăduie-mi să mă odihnesc pe banca ta şi să-mi petrec noaptea aici…
–Nici gând! E locul, pe care l-am pregătit pentru Dumnezeu!
S-a înnoptat. „Dumnezeu nu şi-a ţinut făgăduiala” îşi spune sărmanul om necăjit.

A doua zi, omul merge la biserică, la slujba de dimineaţă, ducând prinoasele şi izbucneşte în lacrimi:
–Doamne, n-ai venit la mine aşa cum ai făgăduit! De ce?
–De trei ori am venit şi de trei ori m-ai alungat…

Spunem povestea: cui nu vede copacii de pădure,
credinciosului cu ochelari de cal,
unui superficial,
omului gata să rateze o oportunitate,
aceluia ce din orgoliu refuză mâna întinsă,
pentru a îndemna la căutarea esenţei.